Inițierea în artă care se dă în cadrul taberelor Siddhaarta seamănă ca idee cu un fel de ritual: e vorba de un fel de proces etapizat pe care-l faci în vreo oră (poate mai puțin) și al cărui efect durează 24 de ore.
Teoretic ritualul ăsta e perfect secret și n-ai voie să-i spui nimănui nimic de el. Practic vorbind nu mai țin minte exact cât dura fiecare etapă, așa că oricum nu-l puteți face. Unde mai pui că nici nu sunt peeeerfect sigură că n-am uitat afară vreun detaliu.
Că tot veni vorba, în careva din primele etape, nu mai știu în care, era o chestie care se făcea cu o sticlă de apă (sticlă de sticlă, nu de plastic). Se umple sticla cu apă la prima execuție a tehnicii pentru o anumită creație și se încarcă cu energia începutului. La următoarele execuții ale tehnicii pentru aceeași creație, toți participanții beau puțin din apa aia ca să se încarce cu energia începutului. Ca să nu se golească niciodată sticla, pui niște apă nouă peste aia veche și aia nouă se încarcă și ea cu aceeași energie a începutului pe principiul homeopatic.
Etapa zero: Consacrarea. Toată chestia îi e făcută cadou lui Dumnezeu.
Etapa unu: Etapa intenției. Ai intenția să creezi o anumită operă de artă și meditezi cu intenția asta. Acuma, spune Gregorian Bivolaru, intenția e compusă din trei elemente: alegerea, dorința și voința. Alegi ce vrei să faci, îți dorești să faci acel lucru și vrei să faci acel lucru. Vă rog să observați din chiar acest punct: ideea e ca artistul să se impună asupra operei de artă. El decide ce și cum de la bun început – e un proces aproape științific, pentru că cică ar fi o artă creată conștient, obiectiv, după anumite principii, nu ca arta obișnuită care e creată subiectiv.
Etapa doi: Alegerea arhetipului (și meditația cu el, evident). Aici deja încep să apară niscaiva probleme – dacă n-au apărut deja la etapa unu. Bun, dacă ești actor poți zice că joci un William Wallace și ești arhetipul Eroului. Dacă ești dansator zici că ești arhetipul Dansatorului Divin sau ceva de genul. Dar ce faci dacă ești scriitor, sau dacă faci un film? Care e arhetipul filmului Casablanca, să zicem? Care e arhetipul unui roman psihologic? Lucrurile se pot complica și mai tare: poate că sunt actor, dar trebuie să joc un personaj care e erou la început, dar ajunge mentor pe parcurs, dar manifestă tot felul de alte tendințe?…Pe de o parte poți zice că te centrezi pe arhetip, dar pe de alta poți să pierzi detalii și finețuri.
Dar. Arhetipurile sunt ușor de înțeles, toată lumea le cunoaște din o grămadă de alte povești care au fost spuse sub o formă sau alta. Arhetipurile au o întreagă tradiție în spatele lor. Nu sunt cu totul rele – și uneori pot avea o forță.
Numai că au fost și explicate prost. E drept, aici nu e vina lui Grieg, ci a celor care țineau conferințele. În primul an în care s-a dat inițierea, când am fost eu acolo, mulți trăiau cu impresia că Dumnezeu Tatăl e arhetip. Și cu ocazia asta, dacă e vreunul dintre ei care citește ce scriu eu aici, vreau să-i spun: nu. Un arhetip e un tipar. Un arhetip e o formă goală peste care torni ceva, un arhetip e un model – dacă nu ai mai multe chestii de acel gen, toate unite prin arhetip și diferite altfel, înseamnă că nu e arhetip. Deci dacă vă gândiți la multitudinea de Dumnezeu Tatăl care a fost reprezentată în artă, atunci acela e un arhetip. Dar dacă vă gândiți la Dumnezeu Tatăl ca fiind unul, acela nu e un arhetip pentru că e o chestie reală. Un pom nu este un arhetip de pom. Este un pom. Arhetipul nu există în lumea reală: e o idee.
Etapa trei: Sinteza dintre intenție și arhetip. Dacă vi se pare ciudată ideea asta, la fel ni s-a părut și nouă în sală. Cum poți să sintetizezi o intenție și un arhetip?… Dar din câte am înțeles până la urmă, treaba ar fi cam ala: știi ce vrei să faci, ce arhetip vrei să folosești, și intenționezi să-l folosești. Ceva de genul.
Etapa patru: Starea de minunare. Adică un fel de meditație în care te minunezi de opera de artă care-ți iese. Amu, eu nu știu alții cum sunt, dar eu cred că Gregorian Bivolaru nu e artist și habar n-are cum e să fii artist. Dacă trebuie să te focalizezi ca să te minunezi pe ceea ce faci timp de x minute înainte să te apuci de treabă, ești varză. Mai bine lasă-te de meserie. Ești ca un matematician care se concentrează acum pentru problema pe care o va rezolva mai încolo. Arta nu e o chestie care se face în momente prestabilite și în rest nu – e o chestie care-ți stă în minte și în restul timpului. Speli vase și-ți vin idei. Uneori te simți inspirat și ești perfect încântat, alteori nu. Dacă trebuie să meditezi ca să ți se pară că ce faci e minunat, nu ești artist. Ești un farsor care se păcălește singur.
Etapa cinci: Meditație cu ideea forță a operei. Aici începe cu adevărat distracția, pentru că Gregorian Bivolaru nu e nici artist, nu e nici în temă cu arta. Ideea forță a operei e o idee pe care tu o bagi în acea operă de artă și pe care publicul o va percepe subtil (adică nu i-o spui direct). Și e plin de idei forță de tot felul, care mai de care mai pompoase.
Problema unu: o pictură, un roman, o piesă de teatru etc. au de obicei mai multe idei, nu una.
Problema doi: fiecare trece orice prin prisma proprie, indiferent ce ar fi acel lucru. Poate fi vorba de realitate cu multiplele ei interpretări (gândiți-vă la câte neînțelegeri există), poate fi vorba efectiv de felul în care eu percep un anumit lucru și în care îl percepi tu (un bărbat e probabil să nu se identifice prea tare cu o femeie pe care o silesc părinții să se mărite cu cineva, nu?), poate fi vorba de gusturi (eu nu suport jazz-ul și îmi place rock-ul, alții sunt invers), poate fi vorba de codurile artistice pe care le cunoaștem (noi ca europeni suntem mai pregătiți să înțelegem o piesă de teatru a lui Shakespeare decât una Noh), poate fi vorba de o grămadă de lucruri.
Problema trei: Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Chiar și presupunând că un film de 2 minute ar avea o singură idee și că toți cei din sală ar împărtăși o viziune aproximativ identică prin care să privească acel film, simplul fapt că eu mi-am propus să transmit ceva prin el nu înseamnă că am și reușit.
De fapt, nimic din toată tehnica asta, revelație proprie a lui Gregorian Bivolaru, nu învață pe nimeni să facă artă mai bună. Toată tehnica încearcă să-i învețe pe cei care deja sunt artiști să încerce să fie subtili când izbesc publicul cu anumite idei. Nu e vorba de artă – e o politică a artei, baza se pune pe spectatori și ce simt și înțeleg ei, nu efectiv pe opera în sine.
Etapa șase: Structurarea egregorului. Acuma, cred că toți cei care au trecut pe la MISA au auzit de egregor. E chestia aia subtilă care e un fel de spirit colectiv creat când se strânge mai multă lume în jurul unei chestii (idei etc.) Se meditează cu muzică aici, e și o meditație cu Tripura Sundari… Și din egregorul ăsta face parte și publicul.
Grieg spune că artistul trebuie să își controleze perfect opera – dar ce propune el e cu totul altceva. Artistul trebuie să-și controleze perfect publicul, din punctul de vedere al tehnicii ăsteia. Trebuie să perceapă o anumită idee, trebuie să aibă anumite reacții, ba trebuie chiar și să aibă egregorul structurat după cum vrea artistul!
Etapa șapte: Mesajul. E exact același lucru ca ideea forță, doar că mai pe larg. Din nou, publicul trebuie să-l înțeleagă clar.
Etapa opt: Artistul meditează că devine releu prin care curg energiile și că opera asta de artă se integrează în câmpul planetei, că va influența lumea la nivel planetar. (mda)
Etapa nouă: Aici lucrezi. Și aici apare feedbackul! Da, în aceeași etapă, etapa nouă, care are loc la vreo oră după ce ai început tehnica și se termină după încă 23. Feedbackul ăsta nu înseamnă că primești recenzii favorabile – înseamnă că lucrurile se aranjează așa cum trebuie ca să creezi tu cum vrei, cică…
Etapa zece: Meditația de recunoștință către Dumnezeu.
Comentarii: Deci, ce e tehnica asta? E un fel de a arunca arta asta pe anumite tipare. Nu e vorba de a construi un schelet, ci de a o silui ca să faci din ea un instrument care să-ți transmită ideile. Asta înseamnă din punctul de vedere al lui Gregorian Bivolaru „artă obiectivă”, o artă în care toate detaliile sunt aranjate după cum vrea artistul. O artă în care artistul controlează totul în mod divin.
De fapt, e o încercare de a controla publicul. Idee forță, mesaj, egregor… Chestiile astea n-au legătură cu ceea ce creezi tu, ci cu ceea ce se percepe.
Gregorian Bivolaru spune că artiștii știu anumite tehnici prin care pot face pe toată lumea să simtă același lucru, dar nu precizează care ar fi alea. În schimb aruncă vreo câteva idei despre ce-și imaginează el că ar putea face un artist, pornind de la critica literară care se face prin liceele patriei. Ei bine, creația în sine arată puțin altfel.
—————————-
Completare:
O altă persoană care a primit inițierea în artă, Carmenaș, a punctat câteva aspecte dintr-o altă perspectivă aici.
1. Meditația cu starea de minunare există pentru a-i ajuta pe artiști să conștientizeze faptul că ar trebui să fie mereu încântați de ceea ce fac.
2. O operă are mai multe idei, dar una singură este cea principală. (deci, completez eu, punctul respectiv nu e inutil dacă te aliniezi ideii ăsteia)
3. Structurarea egregorului nu are legătură cu publicul, ci este o integrare a tuturor artiștilor care lucrează la respectiva operă într-un singur grup.
Tagged: artă, Gregorian Bivolaru, inițiere în artă, MISA, tehnici secrete
Roxana-Mălina Chirilă 
Un pic off-topic(adica fara legatura directa cu taberele MISA si ceea ce se preda pe acolo):
Exercitiu de imaginatie
Imagineaza-ti ca esti un pictor(sau pictorita, pentru ca au existat si femei in domeniul respectiv pe vremea aceea, desi mai putine ca numar si mai putin cunoscute decat barbatii) italian din perioada Renasterii si la tine vine unul dintre conducatorii orasului tau cu o oferta cu caracter foarte specific. Ti se cere sa pictezi un tablou care sa includa in el elemente care sa alunge cumva influentele saturniene de care “patronul” tau se teme – de regula pentru asta erau folosite in epoca imagini si simboluri ale Soarelui, ale lui Venus sau ale lui Jupiter(ex. unele talismane tipice ale epocii aveau pe o parte o imagine a zeului/zeitei asociat/a planetei astrologice respective, in timp ce pe partea cealalta era plasat patratul magic corespondent).
Dar ti se cere si ca respectivul continut sa nu fie totusi prea explicit si accesibil si “profanilor”, mai ales ca exista si riscul unor procese declansate de Biserica daca preocuparile tale pentru anumite domenii sunt manifestate prea fatis(asta lasand la o parte faptul ca mai pe furis tocmai anumiti reprezentanti ai Bisericii sunt unii dintre cei mai asidui invatacei si practicanti ai unor domenii oficial declarate a fi tabu – asta e unul dintre paradoxurile foarte interesante ale perioadei respective). Chiar daca atari masuri de precautie pot fi interpretate uneori si ca avand in ele o doza de ipocrizie, ele sunt totusi necesare daca nu vrei sa sfarsesti pus la frigare in piata publica. Asa ca unele simboluri prea explicite pentru ochii exersati ai inchizitorilor(ex. patratele magice) pot iesi pana la urma din discutie, dar raman in schimb reprezentarile artistice conventionale, de inspiratie greco-romana, ale zeitatilor antice pagane asociate inca din perioada antica cu planetele astrologice. Mai ales ca zeitatile respective sunt omniprezente in arta epocii si un “profan” cu greu si-ar putea da seama ca intr-o pictura ce infatiseaza o scena clasica din mitologia antica se poate ascunde si altceva.
Iar “patronul” o fi el generos dar totusi nu vrea sa fie luat de fraier asa ca iti impune nu doar unele elemente simbolice de continut ale tabloului si unele idei-forta(ca sa folosesc totusi un pic si limbajul misan 🙂 ) ci si un “deadline” pe care trebuie sa il respecti. Asa ca daca accepti oferta nu vei fi liber nici macar in ceea ce priveste programul de lucru/creatie – indiferent cat de des sau nu iti vine inspiratia, tu trebuie sa termini tabloul pana la data limita stabilita, altfel mori de foame(iar in perioada respectiva artistii nici nu se bucurau mereu de acelasi respect de care se bucura in prezent; uneori erau tratati ca niste simpli artizani).
Asa ca se pun in final cateva intrebari:
1. Cum reusesti sa impaci pana la urma constrangerile care iti sunt impuse cu propriile tale impulsuri artistice? Cum poti face ca in final tabloul sa ii “arate” patronului exact ceea ce el vrea sa vada in el si in acelasi timp el sa exprime si ceea ce ai vrea tu in mod intim sa arati lumii prin el?
2. Efectele alea prestabilite prin “contract” s-or manifesta oare din punctul tau de vedere doar in ce il priveste pe patron sau si in ce ii priveste pe toti viitorii privitori ai lui din viitor? S-or manifesta doar in cazul “initiatilor” care sunt instruiti sa “citeasca” limbajul ascuns inclus in tablou sau s-or manifesta cel putin partial si in cazul privitorilor “profani” care nu sunt familiarizati cu simbolurile si ideile continute in el? – Care este in acest caz pozitia ta ca pictor/pictorita din perioada respectiva si care este pozitia ta ca persoana concreta din vremurile noastre care scrie pe acest blog? 🙂
Hai s-o luăm concret.
Una dintre cele mai importante creații artistice de prin secolul 8-9 e The Book of Kells, Cartea din Kells. Uite o imagine din acea carte: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b1/KellsFol032vChristEnthroned.jpg
Eu recunosc că mă uit la ea și nu simt nimic foarte spiritual și înălțător, deși wikipedia mă asigură că întreaga carte e plină de simboluri șamd. Eu văd un Iisus blond și bucălat și pentru mine emoția de bază legată de imaginea asta e o surprindere amestecată cu amuzament. Mă îndoiesc foarte tare că asta voia artistul.
Sunt niște păsări pe acolo și niște evangheliști (probabil, că-s patru), dar nu știu care e faza. Dacă aș studia puternic problema, probabil că aș fi mai impresionată. Așa, presupun că e o chestie valoroasă, pentru că are un anumit iz de vechi autentic, dar nici acolo nu pot fi foarte sigură că am dreptate.
Uite, sec. XVI, despre alchimie: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/40/Raimundus_Lullus_alchemic_page.jpg
Iar, nu-mi spune mare lucru. Văd că e o chestie foarte simbolică, probabil… și?
Eu nu mai am aproape nimic în comun cu cei din Evul Mediu. Nu sunt nici măcar creștină (decât în acte, cred), darămite să știu exact ce idei se vehiculau atunci din punctul ăsta de vedere. Așa că nu, nu mă impresionează arta lor simbolică.
Anumite chestii, e drept, rămân. Moartea e moarte, indiferent de eră. Corpul uman rămâne la fel (așa că nu înțeleg ce era cu femeile lui Michelangelo, dar trecem peste). Atracția sexuală, încercarea de a-i înșela pe ceilalți, mândria rămân în repertoriul uman. Avem ceva în comun. Dar simboluri?… Greu de perceput. Mesajul din simboluri se pierde ușor. E accesibil celor care știu simbolurile. În rest, vezi eventual un Iisus creț, sau un tip dezbrăcat care întinde leneș un deget spre un bătrân în cămașă de noapte roz pe lângă care se îngrămădesc niște persoane care încearcă să scape dintr-o gaură neagră. Mă înțelegi? Poate mă impresionează tabloul, dar altfel decât avea intenția artistul. Văd că e cineva care se întinde acolo, e un efort, sunt niște personaje. Cine știe despre ce e vorba? Pot să interpretez altfel.
La modul la care ai pornit sa te manifesti pe aici cred ca este dificil de discutat cu tine, merita sa fac o incercare. Nu comentez despre tot ce scrii tu pe aici pentru ca in multe interventii constat ca nu ai acoperire si ca in realitate ai doar impresia ca esti “specialista” in multele probleme din MISA cand de fapt nu esti. ( ca doar ai fost invitata in Franta) Vreau sa ma refer doar la o situatie in care mi se pare ca nu ai procedat corect. Pt ca vad ca ti mult la corectitudine. Ai primit o initiere in arta pe care tu acum o comentezi punct cu punct. Consider ca tu ai incalcat drepturile celui care ti-a dat acesta tehnica. Tu nu ai acordul lui sa o publici pe site-ul tau, evident esti libera sa o comentezi cat vrei da nu cred ca este corect sa o expui in forma pe care deja ai expus-o, adica punct cu punct fiecare etapa a tehnicii. Cum te-ai simti daca cineva ti-ar sparge site-urile tale si ti-ar lua de acolo povestile personale pe care le ti la secret si le-ar publica? Sau tot felul de povesti care sa zicem ca nu sunt pt toata lumea, ar fi puse pe net fara acordul tau si comentate, cum te-ai simti? Daca esti corecta asa cum pretinzi atunci o sa procedezi in consecinta, daca nu inseama ca toata aura ta de luptatoare pt drepturile omului azuprit zi zuferind incepe usurel sa se clatine.
(Zcz nu imi mai merge z la taztatura)
Domnule papa, nu înțeleg ce vrei să spui prin „modul la care ai pornit să te manifești pe aici”. Sunt o persoană destul de moderată, și în idei, și pe blogul ăsta.
Mă străduiesc să am acoperire în tot ceea ce spun, de la ce le-am spus celor de la FECRIS despre MISA la ce am scris aici despre ea. În ce privește istoria artei și literaturii nu numai că am o diplomă în domeniu, ci am și studiat în afara chestiilor necesare pentru diplomă. Așa că dacă vrei să spui ceva, spune clar și la obiect ce te deranjează.
Cei de la FECRIS m-au considerat ‘specialistă în MISA’ pe baza faptului că am făcut parte din Mișcare atâta amar de vreme și am participat la activități, plus am avut contact cu mai multe persoane plecate de la curs, sau neplecate de la curs, care mi-au povestit despre aspectele la care n-am participat direct (de ex. excursiile în Japonia).
”Vreau sa ma refer doar la o situatie in care mi se pare ca nu ai procedat corect.”
Ok.
”Ai primit o initiere in arta pe care tu acum o comentezi punct cu punct.”
Exact. Din diverse motive însă n-am expus-o chiar complet, deci nu este practicabilă de către cei care doar citesc despre ea pe blogul ăsta.
”Consider ca tu ai incalcat drepturile celui care ti-a dat acesta tehnica.”
Drepturile de autor, bănuiesc?… Că alte drepturi nu prea are.
:)) Mă distrează foarte tare ideea, pentru că yoghinii MISA sunt campioni ai încălcării drepturilor de autor. Fură de unde pot, fără discriminare. Fură tehnici, fură cărți, fură idei, fură muzică. Gregorian Bivolaru plagiază fără probleme și apoi spune, culmea, că informațiile sunt secrete și n-au voie să fie împărtășite! Deci, dacă într-adevăr aș fi furat tehnica, ar fi un caz simpatic de ironie a sorții.
Dar uite că lucrurile nu stau chiar așa. Ceea ce fac eu intră la capitolul comentarii/critică, ceea ce înseamnă că folosesc o clauză specială a legii drepturilor de autor, care permite parodiile, lucrările de cercetare, critica, știrile și alte genuri de folosire a unor materiale care presupun un comentariu asupra acelui material. Informațiile oferite de mine, parțiale și mult rezumate față de conferințele care au fost ținute timp de mai multe ore în fiecare zi timp de câteva zile fac ca totul să fie legal și acceptabil în cercuri academice/critice/etc.
”Tu nu ai acordul lui sa o publici pe site-ul tau”
După cum ziceam mai sus, nu e necesar să-l am.
”Cum te-ai simti daca cineva ti-ar sparge site-urile tale si ti-ar lua de acolo povestile personale pe care le ti la secret si le-ar publica?”
1. Cum adică să-mi spargă site-urile?
2. Orice public pe internet nu e secret.
3. Dacă ar publica pur și simplu s-ar numi încălcare a drepturilor de autor și ar fi o chestiune cam nasoală pentru persoana respectivă pentru că ar trece în ilegalitate. Dacă ar scrie un comentariu legat de ceea ce am scris, chiar dacă ar comenta punct cu punct, s-ar situa sub incidența aceleiași excepții legale sub care mă aflu și eu. Mai mult decât atât, nici n-aș considera că e cazul să-i fac ceva. Se numește critică și persoana respectivă ar avea dreptul să facă ce are chef.
Încearcă te rog să faci diferența între cele două aspecte.
”Sau tot felul de povesti care sa zicem ca nu sunt pt toata lumea, ar fi puse pe net fara acordul tau si comentate, cum te-ai simti?”
Unde anume sunt acele povești care ar fi puse pe net fără acordul meu? Cum ar ajunge la persoana respectivă? Dacă mi-ar sparge cineva calculatorul, ar fi ilegal pe mai multe planuri. Dacă i-aș fi trimis eu unei persoane respectiva poveste, ar fi ilegal din cauza drepturilor de autor. Dacă persoana doar ar comenta de ce nasoală e povestea mea, cel mult nu i-aș trimite a doua oară o poveste.
Din nou, te rog să simți diferența.
”Daca esti corecta asa cum pretinzi atunci o sa procedezi in consecinta, daca nu inseama ca toata aura ta de luptatoare pt drepturile omului azuprit zi zuferind incepe usurel sa se clatine.”
Doar din punctul de vedere al unora.
Țin să precizez că:
– inițierea în artă a fost oferită public, deși în cadru restrâns. Gregorian Bivolaru a oferit-o voit altora, deci nu se pune problema că i-am spart eu ceva. El personal mi-a permis să particip la acea tabără în care s-a dat inițierea, în condițiile în care i s-au trimis datele cu toți cei înscriși. Aspectul în care eu am „furat” sau „spart” ceva pur și simplu nu există.
– cei care au fost acolo chiar au șansele să folosească tehnica asta. Nu doar au auzit de ea, dar pot s-o aplice. În condițiile date, mi se pare normal să comentez că nu e în regulă. Punct cu punct. Ție nu ți se pare ciudată? Că mie da.
– aș fi comentat în mod public acolo aceste aspecte, dar nu a existat niciodată contextul; în MISA ca atare nu pare să existe spațiul de a critica.
– încercarea de a controla informațiile prin promisiuni că acele informații nu vor merge mai departe este o chestie care nu e în regulă din punct de vedere moral. N-ai voie să spui că te-ai dus la bară în Japonia (sau Austria, sau Italia, sau unde o fi), sau că l-ai vizitat pe Gregorian Bivolaru, sau, Doamne ferește, că te-ai culcat cu Bivolaru. În condițiile în care n-ai voie să discuți despre aspectele astea n-ai cum să ceri părerea altora și să vezi dacă ceea ce ție ți se pare puțin dubios e dubios rău și pentru alții. Adică e manipulare, d-le papa. O manipulare la care eu nu pun botul.
În momentul în care eu îți zic ție ca prieten ce am pățit eu, personal și secret, și tu spui mai departe, se cheamă că ești nesimțit.
În momentul în care eu îți spun că am făcut ceva ilegal (poate că am trimis fete în Italia în baruri de noapte) și îți spun să nu zici mai departe, iar tu mă dai pe mâna poliției, se cheamă că mi-o merit.
În momentul în care eu strâng vreo sută de oameni și le predau o tehnică dubioasă, iar tu vorbești despre ea mai departe, se cheamă că atenționezi oamenii.
E chiar atât de simplu. Cel puțin în cazul de față.
o azemenea reactie era de azteptat din partea ta. M-am referit ztrict la tehnica in arta pe care ai prezentat-o in amanunt. Ca aceazta tehnica e buna zau nu, nu conteaza de cat pt fiecare in parte. Ca tie nu iti folozezte de cat pt comentarii, parodii, glume, iarazi e treaba ta poti face cum conzideri, mai alez ca din zpuzele tale ai participat toar in primul an, atunci cand nici cei care au prezentat-o nu prea ztiau cu ce ze mananca. Eu am participat in primul an zi in ultimul, adica acum zi pot zpune ca e o mare diferenta ca intelegere a acelor etape pe care tu l-ai prezentat. Din punctul meu de vedere ezte un mod genial de creatie a unei opere de arta. Tehnica in zine ztructureaza creeatia artiztica in aza fel in cat za fi ca o unealta in mana lui Dumnezeu prin care curge inzpiratia. Evident chiar daca ai accez la anumite ideei geniale, daca nu ai mijloacele de eczprezie foarte bine puze la punct nu poti eczprima ceea ce zimti. Adica tre za zti macar za dezenezi, za canti, za pictezi, za danzezi f bine ca mai apoi za poti eczprima acea inzpiratie de geniu care te-a tranzlatat. Ezte clar ca aceazta tehnica nu face arta, opera in locul tau ci doar ii da, za zicem anumite repere conceptuale in care arta egoului nu prea are cum za mai functioneze.( docmai aceazta atitudine mi ze pare geniala, daca tu nu ai putut za o vezi azta e) Zunt multe de zpuz legat zi de arta zubiectiva verzuz arta obiectiva da modul in care zcriu acum nu imi permite za continui…mai alez ca e de-a dreptul comic. Ti am razpunz pt ca zimt in tine o fiinta pazionata …care chiar vrea za ztie cu ce za mananca arta. In ceea ce privezte MIZA iti repet, ze vede ca zti cate ceva da inca iti zcapa multe cheztii mult mai profunde pe care mintea ta de acum nu le poate cuprinde. Tu vezi ce vede toata lumea chia daca ai fozt la curz, crede-ma iti zcapa multe. Iti dau numai un eczemplu legat de Diana Dobrin zi Criztina Gaina. L-am cunozcut pe amandoua perzonal, chiar de curand am avut ocazia za vorbezc cu Nicu C dezpre ea incluziv cu Grieg zi pt ca cunozc toate aceztea pot zpune ca ztiu mult mai multe dezpre aceazta de cat tine care vorbezti doar din auzite dezpre ce a fozt zi acezta e doar un minor eczemplu. Fecare face ce crede de cuvinta zunt zigur ca vei continua ca zi pana acum pt ca ezti convinza ca prin ceea ce faci ajuti oamenii( daca azta e mobilul actiunilor tale) daca ceea ce faci ezte doar ca za te faci cunozcuta pe zpinarea MIZA atunci e tot treba ta dezi e cam aiurea.
@papa
“Iti dau numai un eczemplu legat de Diana Dobrin zi Criztina Gaina. L-am cunozcut pe amandoua perzonal, chiar de curand am avut ocazia za vorbezc cu Nicu C dezpre ea incluziv cu Grieg zi pt ca cunozc toate aceztea pot zpune ca ztiu mult mai multe dezpre aceazta de cat tine care vorbezti doar din auzite dezpre ce a fozt zi acezta e doar un minor eczemplu.”
care-i exemplul cu cele doua fete? ca n-ai continuat si chiar sunt curioasa
iar referitor la tehnica legata de arta: eu am fost la MISA un nr de ani, ideea era ca degeaba gasesti o mantraq pe undeva ca ea nu are efect daca nu ai initierea…………aici nu e valabila ideea asta? mai exact, la ce te ajutqa informatiile aproximative puse aici daca nu ai initierea????
Corect, corect 😛
@papa
„Nu comentez despre tot ce scrii tu pe aici pentru ca in multe interventii constat ca nu ai acoperire si ca in realitate ai doar impresia ca esti “specialista” in multele probleme din MISA cand de fapt nu esti. „
Nu comentezi pentru ca la MISA e penurie de argumente si pentru ca oricum nici cuvintele nu le ai la tine. Cunoastem. In plus te-a lasat si „s”-ul de la tastatura. Karma grea, fiule. Meri de intreaba pe guru cu cite ofrande de lumina se repara tasta mai bine. 😛
„Consider ca tu ai incalcat drepturile celui care ti-a dat acesta tehnica. Tu nu ai acordul lui sa o publici pe site-ul tau ”
A inregistrat-o si pe asta la OSIM batracianul? Cool.
„Cum te-ai simti daca cineva ti-ar sparge site-urile tale si ti-ar lua de acolo povestile personale pe care le ti la secret si le-ar publica? ”
O comparatie cat se poate de divin inspirata, mon cher. Tehnica asta de doua paralele e povestea personala a lui Bivo? Cursul la care a participat Malina si chiar si tu este site-urile lui Bivo? Apropo, care site-uri? Ikandi, Joy of Pee, Divine Asses, Bigtits Glamour? Care, ca sa stim si noi. 🙂
„(Zcz nu imi mai merge z la taztatura) ”
Ei, daca ar fi asta singura chestie care nu-ti mai merge… :))
o asemenea reactie era de asteptat din partea ta. M-am referit strict la tehnica in arta pe care ai prezentat-o in amanunt. Ca aceasta tehnica e buna sau nu, nu conteaza de cat pt fiecare in parte. Ca tie nu iti foloseste de cat pt comentarii, parodii, glume, iarasi e treaba ta poti face cum consideri, mai ales ca din spusele tale ai participat toar in primul an, atunci cand nici cei care au prezentat-o nu prea stiau cu ce se mananca. Eu am participat in primul an si in ultimul, adica acum si pot spune ca e o mare diferenta ca intelegere a acelor etape pe care si tu l-ai prezentat aici. Din punctul meu de vedere este un mod genial de creatie a unei opere de arta. Tehnica in sine structureaza creatia artistica in asa fel in cat sa fi ca o unealta in mana lui Dumnezeu prin care curge inspiratia. Evident chiar daca ai acces la anumite idei geniale, daca nu ai mijloacele de expresie foarte bine puse la punct nu poti exprima ceea ce simti. Adica tre sa sti macar sa desenezi, sa canti, sa pictezi, sa dansezi f bine ca mai apoi sa poti exprima acea inspiratie de geniu care te-a translatat. Este clar ca aceasta tehnica nu face arta, opera in locul tau ci doar ii da, sa zicem anumite repere conceptuale in care arta egoului nu prea are cum sa mai functioneze.( docmai aceasta atitudine mi se pare geniala, daca tu nu ai putut sa o vezi asta e) Sunt multe de spus legat si de arta subiectiva versus arta obiectiva da nu e timpul sa dezvolt acum acest subiect. Ti-am raspuns pt ca simt in tine o fiinta pasionata …care chiar vrea sa stie cu ce sa mananca arta. In ceea ce priveste MISA iti repet, se vede ca sti cate ceva da inca iti scapa multe chestii mult mai profunde pe care mintea ta de acum nu le poate cuprinde. Tu vezi ce vede toata lumea chiar daca ai fost la curs, crede-ma iti scapa multe. Iti dau numai un exemplu legat de Diana Dobrin si Cristina Gaina. L-am cunoscut pe amandoua personal, chiar de curand am avut ocazia sa vorbesc cu Nicu C despre ea inclusiv cu Grieg si pt ca cunosc toate acestea pot spune ca stiu mult mai multe despre aceasta de cat tine care vorbesti doar din auzite despre ce a fost si acesta e doar un minor exemplu. Fiecare face ce crede de cuvinta. Sunt sigur ca vei continua ca si pana acum pt ca esti convinsa ca prin ceea ce faci ajuti oamenii( daca asta e mobilul actiunilor tale) daca ceea ce faci este doar ca sa te faci cunoscuta pe spinarea MISA atunci e tot treba ta desi e cam aiurea.
Domnule papa, în primul rând te-aș invita să nu spui chestii gen „o asemenea reacție era de așteptat din partea ta” fără să detaliezi la ce te referi. Nu-mi place să am în față niște insinuări fără cap și fără coadă.
În al doilea rând, eu nu sunt MISA. Dacă ai ceva de spus legat de tehnica asta și vrei să explici în ce fel e un „mod genial de creație”, eu îți ofer spațiu pe blogul ăsta să răspunzi la articolele mele despre artă și inițierea asta. De fapt, dacă are chef oricine dintre cei care au tehnica și știu cu ce se mănâncă să-i ia apărarea și să discute despre artă subiectivă, artă obiectivă și inițierea asta, sunt invitații mei. Pe bune. Fără cenzură, fără supărare, fără ce-o mai fi. Dacă sunt niște chestii atât de profunde care mie-mi scapă, poate le expui tu, sau poate le expune cineva mai avizat decât tine.
”Tu vezi ce vede toata lumea chiar daca ai fost la curs, crede-ma iti scapa multe.”
De exemplu? Știu foarte clar ce spuneau unii că-mi scapă, dar nu e vina mea dacă se autoiluzionează cu gândul la cai verzi pe pereți.
”Iti dau numai un exemplu legat de Diana Dobrin si Cristina Gaina. L-am cunoscut pe amandoua personal, chiar de curand am avut ocazia sa vorbesc cu Nicu C despre ea inclusiv cu Grieg si pt ca cunosc toate acestea pot spune ca stiu mult mai multe despre aceasta de cat tine care vorbesti doar din auzite despre ce a fost si acesta e doar un minor exemplu.”
La fel ca just me, întreb și eu: care e exemplul? Eu am zis de ele că nu s-au tratat clasic de la bun început, ci s-au luat după medicina după ureche a lui Gregorian Bivolaru și amândouă au murit. Am auzit și eu rahaturile cum că ar fi avut nu știu ce probleme emoționale pe care nu și le-au putut depăși – și dacă vrei să-mi spui același lucru, consider că te-au dus de nas Nicușor și Grieg ca să se scoată basma curată, că nu-s ei vinovați. Dacă îi crezi, citește chestia asta, legată de Diana Dobrin: http://rapcea.ro/2011/09/01/ganduri-de-inceput-de-an-solar/
Și pe urmă bagă un ochi pe statisticile legate de cancer.
Vorbeam cu o cercetătoare din domeniul medical din Marea Britanie (româncă de origine), care a trecut scurt pe la MISA, și care mi-a spus că uleiurile folosite pentru masaj la sân conțin substanțe care pot duce la cancer. Apoi, cancerul e o boală cu care nu te joci de-a „am o problemă emoțională”.
“iti zcapa multe cheztii mult mai profunde pe care mintea ta de acum nu le poate cuprinde.”..imi place asta.
Arta cu mintea….se numeste tehnnica nu arta.
Vezi ca s-a deviat atentia catre arta….e si asta o tehnica, nu?
Pe cine mai stiam eu asa maestru in tehnici din astea de manipulare?…
Asteptam vernisajul expozitiei celor care au fost in tabara de adevarata arta.
„o asemenea reactie era de asteptat din partea ta. M-am referit strict la tehnica in arta pe care ai prezentat-o in amanunt. Ca aceasta tehnica e buna sau nu, nu conteaza de cat pt fiecare in parte. Ca tie nu iti foloseste de cat pt comentarii, parodii, glume, iarasi e treaba ta ”
Et alors ce te fuzioneaza grija de treaba ei? She’s a big big girl in a big big world. 😛
A depasit raza de actiune a campului subtil spiritual umoristic parizian exemplificat de marele Guru si nu stii daca ai voie sa razi? 😛
Uite ca se poate rade si despre initierea in arta misana. Chiar mai dihai decat radeti voi de glumitze penibile gen „avo-catei”.
„…mai ales ca din spusele tale ai participat toar in primul an, atunci cand nici cei care au prezentat-o nu prea stiau cu ce se mananca. ”
Oooops, ti-a scapat porumbelul. Adicatelea cu alte cuvinte, marea diva masculina Pohariu si penibilul de Batinas, care s-au ocupat de initierea din primul an, sunt niste incompetenti. Asta e precis un punct in care Malina nu te va contrazice. 🙂
„Din punctul meu de vedere este un mod genial de creatie a unei opere de arta. Tehnica in sine structureaza creatia artistica in asa fel in cat sa fi ca o unealta in mana lui Dumnezeu prin care curge inspiratia. ”
Depinde cum definesti opera de arta. Avand in vedere ca porno-ul „Ecstasy Water” este arta divina initiatica, daca e sa ne luam tot dupa diva masculina sus mentionata, desigur e o chestie geniala.
Daca ne gandim insa la ceea ce considera „larvarul” opera de arta – anotimpurile lui Vivaldi, nuferii lui Monet, sculpturile lui Brancusi…- e vai de voi.
„In ceea ce priveste MISA iti repet, se vede ca sti cate ceva da inca iti scapa multe chestii mult mai profunde pe care mintea ta de acum nu le poate cuprinde. ”
Normal, chestiile profunde le asimileaza doar cele ce se ling printre altele si in fund la 2 sau 3 cm „profunzime” in cadrul ritualului de Aswini Mudra in varianta tantrica. Banuiesc ca si ritualul asta e genial in viziunea ta si Bivolaru a trecut cu stoicism prin toate etapele prezentate mai sus cand i s-a sculat sa arunce in lume acest ritual. Asa-i? 😛
„Iti dau numai un exemplu legat de Diana Dobrin si Cristina Gaina. L-am cunoscut pe amandoua personal, chiar de curand am avut ocazia sa vorbesc cu Nicu C despre ea inclusiv cu Grieg ”
Ce dragut din partea ta ca ne spui ca mos Bivo le balacareste pe femeile astea si post mortem. Cu adevarat divin.
Malina draga, ai visat tu vreodata ca asa un VIP sa pogoare pe blogul tau din sferele inalte si sublime ale raiului misan? Ai aici un mesager de-a dreptul divin. Direct de la taica Bivo.
🙂
„si pt ca cunosc toate acestea pot spune ca stiu mult mai multe despre aceasta de cat tine ”
Da, si ai si cravata de pionier si ultimul numar din Cutezatorii. 😛
„care vorbesti doar din auzite despre ce a fost ”
Tie ti-au dat in scris? Cum asa. Aveau blocaje orale Bivo si Nicusor? Faceau mauna la unison? :))
„Fiecare face ce crede de cuvinta. ”
Nu, nu, nu fiecare. Mai sunt si unii alfabetizati si aia fac ce cred de cuviinta. 😛
Poate pui o vorba buna la Bivo sa se branseze din cand in cand si la energiile limbii si gramaticii romane ca sa fie capabil sa va dea intierea in DEX si in Indreptarul Ortografic, Ortoepic si de Punctuatie prin anul 70. Dar numai celor alesi. P
@manan
“Oooops, ti-a scapat porumbelul.”
I-au scăpat mai mulți porumbei, că a zis că s-a întâlnit și cu GB și Nicușor, chestii pe care probabil că n-avea voie să le spună. O fi fost la inițiere ”papa” și de aia s-a-ntâlnit cu ei pe meleaguri străine 😛
Dar mă întreb și eu de ce pe la MISA sunt ținute conferințe de persoane care habar n-au despre ce-i vorba în propoziție, în cazul ăsta. Oare perfectul Gregorian Bivolaru nu știe că ei nu-s capabili să predea cum trebuie?
”Ce dragut din partea ta ca ne spui ca mos Bivo le balacareste pe femeile astea si post mortem.”
Păi n-am avut „inițierea” în treaba asta când cu Monica Ceșa? Despre morți poți spune orice, conform noii tradiții MISA, pentru că n-au cum să-ți răspundă. Dur și cinic, dar se pare că funcționează.
”Da, si ai si cravata de pionier si ultimul numar din Cutezatorii.”
😀
Am locuit o perioada cu Diana si sora ei Monica Dobrin in Japonia.Nu era zi in care Diana sa nu plinga din cauza lui Nicusor care se plimba cu trupa de “shakti”prin Europa impreuna cu GB in timp ce ea era pedepsita sa faca ky in Japonia din cauza atasamentului si geloziei excesive,asa cum o certa GB ul.
De astfel ,acesta era una din momelile aruncate fetelor mai slabe de inger (ca si mine,recunosc)care nu mai suportau nesimtirea iubitilor carora povestea evolutiei prin cuplu deschis le convenea de minune,reprosindu-le partenerelor ca sunt atasate si spunindu-le ca ar fi bine sa mearga in Japonia sa se detaseze si pe deasupra sa faca si ky.Avind in vedere ca la curs(si mai ales in ashram)erai considerata o involuata , “inchisa mental” incapabila sa te abandonezi maestrului(care se spunea ca era cea mai mare piedica in evolutia spirituala) daca manifestai atasament sau gelozie,ptr multe din fetele de acolo plecarea in Japonia era vazuta ca o “sansa”in a te depasi si a evolua bineinteles,banii sau avantajele materiale nefiind nici macar ptr o clipa un scop ptr multe dintre noi(dovada ca ii donam cu bucurie lui GB fara nici o dovada,crezind cu adevarat ca este o fiinta eliberata si ca ii foloseste ptr a-i ajuta si pe altii sa evolueze in ashramuri),nepasindu-ne nici chiar daca eram amenintate de mafioti (cum s-a petrecut chiar si in cazul meu)convinse fiind ca chiar daca murim este ptr o cauza nobila.
Si cu toate astea Gb ul da dovada de nesimtire si lipsa de recunostinta fata de toate aceste fete pe care le trateaza ca pe niste masele stricate cind nu mai sunt profitabile desi ele l-au imbogatit peste noapte iar pe deasupra mai are si pretentii ca nu i se recunoaste “capodopera”,aratind clar ca nu da 2 bani pe legea karmei conform careia si el are exact ce merita.
Atit Monica cit si Diana sau Cristina ,cu toate defectele lor au crezut in GB (pina la un moment dat,caci am inteles ca in ultimele zile Diana incepuse sa se indoiasca de el si avea multe regrete)si nu meritau nici ele si nici alte fete care au muncit ptr Misa sa fie tratate asa cum au fost de GB,fapt ptr care el va trebui sa plateasca intr-un fel sau altul.
Cum naiba să stai la „karma yoga” în Japonia ca să-ți arzi atașamentele!?… Offf. Dar poate că era de așteptat. Omul nu se lasă manipulat de bine ce-i e și e mai ușor să-l convingi să facă tâmpenii când simte deja că e ceva care nu e în regulă cu el.
Nici nu știu ce să zic, sincer. Uneori îmi vine să împart fluturași pe la curs, cu explicații despre cum e ok să ai respect față de tine, e ok să vrei și să ceri anumite lucruri, e ok să îți folosești mintea, e ok să, e ok să… În primul rând ele trebuie convinse să nu mai pună botul la tot felul de prostii, la tot felul de rahaturi în numele evoluției spirituale și a zeiței nu știu cum.
scuze comentariul era ptr articolul replica la niste drepturi la replica
Am incercat sa scriu despre Cristina Gaina, sa dezvolt totata situatia ei si m-am oprit pt ca mi s-a pus un nod in gat. Ea nu mai este si imi dau seama ca imi este foarte greu sa rascolesc acele vremuri asa ca in memoria ei nu o sa faca asta. Am avut ocazia sa vorbesc cu cineva care a trecut prin aceasta boala cumplita si acum este sanatoasa si chiar tine cursuri celor care au nevoie sa invete cum sa invinga aceasta boala. Am aflat de la ea ca boala nu este de cat un avertizment foarte serios mai ales in cazul cancerului, in momentul in care gandim si actionam gresit in viata. Boala vine sa te atentioneze sa iti schimbi atitudinea fundamental, daca nu reusesti asta atunci inevitabil intervine transformarea finala care este moartea.Tratamentul si ajutorul prietenilor poate sa conteze doar daca exista o transformare totala, e ca si cum te-ai naste a doua oara, din pacate in cazul Dianei si a Cristinei nu s-a petrecut asta.Repet nu vreau sa intru in amanunte pt ca acum nu as face de cat sa rascolesc memoria lor si nu vreau asta doar ca sa iti arat tie ca am dreptate. Cum spuneam tu vorbesti doar din ce ai auzit si s-a scris despre ele si formulezi niste pareri care nu au acoperire.
Cat despre arta, mi-am dat seama ca nu se poate vorbi cu tine pt ca in realitate nu exista nu dialog ci mai degraba nu as face de cat sa dau apa la moara ironiilor tale si a celor care mai scriu pe aici. “Vorbim”despre arta, despre o tehnica in arta conceputa de un om pentru care tu nu ai un minim respect. Chiar si atunci cand ai primit aceasta tehnica e foarte probabil sa fi avut o atitudine superioara, plina de parerile tale, de facultatile si pregatirile tale care te fac pe tine in ochii tai sa te crezi cel putin foarte avizata intr-ale artei. Esti ca un pahar plin de conceptile si parerile tale in care nu mai poate sa incapa altceva de cat cu foarte mare greutate. Mai ales ca informatia vine dintr-o zona pt care, ma repet, tu nu ai un minim respect si atunci mai merita oare sa imi pierd timpul si energia ca sa ce? Sau de ce sa fac toate astea?
Pe site-ul tau theothersarshi am avut ocazia sa citesc cate cava din ce ai scris si parerea pe care mi-am format-o, daca nu luam in discutie si scriiturile mai intunecate, as putea spune ca esti o scriitoare hai sa zicem draguta, amuzanta si cam atat. Poate peste ani ai sa capeti si acea substanta, profunzime pe care acum nu prea ai in scrierile tale. Iti doresc asta. Succes.
D-le papa, asta cu „dacă-ți schimbi atitudinea te vindeci” e o poveste. Uită-te clar la statistici: media de viață crește enorm când ai parte de tratament adecvat. Uită-te la apendicită: nu prea mori din ea. Dacă n-o tratezi și în schimb te bazezi pe faptul că îți schimbi atitudinea, poți să te trezești că faci niște complicații și mori. Și bănuiesc că nu trebuie să-ți explic cât de importantă e penicilina, de exemplu.
În ce privește tehnica de inițiere în artă, ori ai ceva de zis, și atunci zici, ori n-ai nimic de zis și atunci nu mai pretinzi că ai putea să spui. Varianta „eu aș putea să spun, dar toți cei din jurul meu nu sunt pregătiți” este egală cu „eu mă dau mare că vă sunt superior vouă, dar nici eu nu știu nimic”. Nu accept brambureli ca argumente, mai ales atunci când ți se oferă șansa să vorbești direct. Nu ai de ce să te plângi: ești tratat ca orice altă persoană care ar avea ceva de spus pe aici, indiferent de unde vine și ce păreri are.
heeeei, a reaparut dl. papa intr-o noua ipostaza: cu tastatura reparata si competente de critic literar!
@papa
si o intrebare: tehnica asta se foloseste doar pentru creatie sau si pentru a intelege si critica o lucrare de arta?
“Am incercat sa scriu despre Cristina Gaina, sa dezvolt totata situatia ei si m-am oprit pt ca mi s-a pus un nod in gat. Ea nu mai este si imi dau seama ca imi este foarte greu sa rascolesc acele vremuri asa ca in memoria ei nu o sa faca asta.”
@Papa, ma lesi?
Ce mai e si rahatul asta?
Cand ai discutat cu Grieg despre Cristina si Diana, cum singur ai declarat mai sus, nu parea sa fi avut vreun nod in gat.
Ti s-a pus aici, cand e clar ca noi nu avem nimic impotriva femeilor astora, cand e clar ca ne pare rau pentru ce li s-a intamplat. Chestie cu care nu se poate lauda taica Griguta. El se detaseaza oricum de tot si de toate cand acestea nu ii mai aduc vreun profit.
Tu chiar crezi ca cineva din afara sectei pune botul la povesti de genul asta?
Si las-o moarta-n papusoi si cu cancerul ca avertisment si alte alea, ca deja pute de la mare distanta toata treaba.
Pe de o parte va dati de ceasul mortii ca Bivo preda yoga in mod stiintific si pe de alta parte cand moare cineva o dati pe babisme/popisme si alte prostii.
Sa iti dau un exemplu de “sfant” mort de cancer? De Ramakrishna ai auzit? L-a lovit boala de avertisment, ca nu era baiat bun, ca avea probleme emotionale sau atasamente?
Si nu ma lua cu alte povesti de genul a luat asupra lui pacatele adeptilor lor ca poate fac o strigare sa meditam pentru ca pacatele lumii sa fie mutate asupra lui Grieg. 😛
Si apropos, daca Grieg e asa de tare si de plin de compasiune, de ce nu ia asupra lui, asa cum ziceti ca a facut Iisus, pacatele lumii, pentru a nu se mai ajunge la apocalipsa si in loc de asta va pune pe voi, cobai amarati, sa faceti rugi colective intru anihilarea si prabusirea celor rai de pe planeta albastra sau sa strigati dupa extraterestrii bezmetici sa va vina in ajutor?
De ce nu se sacrifica, frate, macar pentru voi? Ce e aia o teapa in cur pentru ditamai detasatul de realitate? Ca iti dai seama ca pe el nu l-ar rastigni nimeni, Doamne feri, doar e din tara lui Tepes Voda. 😛
In loc sa se sacrifice el s-a suit in TIR si a sters-o la Paris unde sta la cald si bine, in timp ce prostii si proastele fac treaba pentru el.
Nu m-am putut abtine sa nu comentez. Sunt eu Roxana aceeasi Carmenas de pe blogul lui Mihai. 🙂 Sunt cateva aspecte pe care tu nu le-ai inteles exact cand au fost prezentate, asta si pt ca au fost facute varza de catre cei care tineau conferintele si care habar nu aveau ce spuneau de fff multe ori.
1.Apropo de starea de minunare, nu trebuie sa ti-o creezi, sa ti-o impui ci doar sa intri in rezonanta cu aceasta stare, care este similara cu starea unui copil care nu are idei preconcepute ci este uimit de tot ceea ce se petrece in jurul sau. Si ca sa te amuz o sa-ti spun o intamplare adevarata povestita si raspovestita in timpul facultatii pe care am terminat-o (ATF). Dem Radulescu zis si Bibanu avea o idee principala apropo de starea pe care trebuie sa o aiba un actor cand intra in scena. El le spunea studentilor: “Intri in scena si te miri…Daca intra D-na Filipescu (o secretara de pe vremea comunismului care era tot timpul la costum taior-fusta, cu parul prins in coc si pantofi cu toc) pe usa cu o mitraliera sub brat, ce faci nu te miri??!” Deci eu am tradus-o ca o stare in care esti deschis sa primesti tot ce inseamna inspiratie.
2. O opera de arta are intotdeauna mai multe idei dar dintre toate una este cea mai puternica, este principala….Eu m-am gandit la operele de arta create pana acum de artisti geniali si pot spune ca ideea si implicit mesajul principal al acestor opere de arta exista, chiar daca acestea au si idei si mesaje secundare desprinse din anumite pasaje sau franturi din operele lor, per ansamblu exista un mesaj principal.
3. Cand se vorbeste despre egregor nu are nicio treaba cu publicul. Este vorba despre egregorul grupului care creeaza opera de arta, cei care te ajuta si te-au ajutat si te vor ajuta. Este vorba de a creea o stare de unitate intre toti,adica sa fie toti in aceeasi sambata, iar asta s-a facut si datorita faptului ca s-au gandit ca nu toti cei care te ajuta stiu tehnica si despre ce este vorba exact, si atunci tu ii faci sa intre intr-un fel de comunicare subtila cu tine. In orice opera de arta exista mai multi care sunt implicati, chiar si atunci cand esti singur te pot ajuta fiinte sau spirite din subtil sa creezi acea opera. E vorba de a fi toti in aceeasi Sambata asa cum se spune pe romaneste.
Mai sunt niste treburi de discutat si pe la arhetipuri, dar ai punctat f bine ca multe din neclaritati si intelegeri gresite veneau de la cei care tineau conferintele si care de multe ori habar n-aveau despre ce vorbeau, ce sa mai spun sa explice punctual pentru fiecare gen de arta in parte (teatru, muzica, film, pictura).
Am ramas uimita sa constat ca in esenta ei creatia este “matematica”, iar prin deductie logica arta care este imitatia creatiei divine are la baza aceasta “matematica” (a se citi cu ghilimelele de rigoare).
Una peste alta ai dreptate ca initierea nu a fost asa mare branza, deoarece si inainte la foarte multe din lucrurile acestea ma gandeam inainte de a incepe sa creez un spectacol, numai ca poate nu erau in forma si in ordinea asta stricta.
Cred ca nu s-a atins un subiect mult mai interesant si mai palpitant in arta, si anume folosirea simbolurilor, care dupa parerea mea inseamna mult intr-o opera de arta in ceea ce priveste rezonanta pe care o aduc cu ele acestea.
Dincolo de toate in “arta obiectiva ” nu este vorba de “manipularea publicului” ci de generarea acelorasi idei, sentimente si trairi la un public aflat pe acelasi nivel vibrational, emotional si intelectual. Eu cred ca initierea in sine si ce contine ea nu au avut initial aceasta idee de control al publicului, dar proasta prezentare, lipsa de structurare, exemplele de multe ori neinspirate si neconcludente, a dus la aceasta mare varza, mai ales in cazul celor care nu aveau o mare experienta in arta.
Toate cele care le-am scris mai sus nu sunt o critica ci o expunere a felului in care am vazut eu aceasta initiere.
Salut, Carmenaș! Chiar te rog să nu te abții să comentezi, că din câte știu sunt singura care vorbește despre artă și inițierea în artă la MISA, așa că dacă ajunge cineva pe aici ca să se lămurească ce-i cu chestia asta ar trebui să poată vedea ambele viziuni asupra problemei. Din păcate, cealaltă persoană care ar fi putut discuta subiectul, d-l papa, a dispărut în ceață când l-am rugat să vină cu idei concrete.
Apropo de critica de care ziceai la sfârșit, nu mi se pare o chestie negativă în sine. E un fel de dialog în care îi spui celuilalt mai detaliat părerea ta decât „Ce-ai făcut tu e mișto/oribil”.
O să adaug rezumatul comentariilor tale la sfârșitul articolului, ca să fie mai vizibilă viziunea asta, dacă nu te superi.
Ok, să vedem. Legat de starea de minunare, ideea mea nu era că e o chestie rea în sine, ci că dacă ai nevoie să meditezi cu ea, ceva nu e în regulă acolo. În mod normal artiștii pe care-i știu sunt încântați de ce fac nu doar câteva minute înainte să se apuce de lucru, ci cam tot timpul. Și dacă ești așa, de ce ai nevoie de meditația asta?
În ce privește ideile din opera de artă, știu că există viziunea asta cu mesajul pe care îl are o operă și ce transmite ea. Din păcate, e o chestie pe care n-am înțeles-o nici în școală și n-o înțeleg nici acum. Din punctul meu de vedere, „Hamlet”, de exemplu, are un rezumat, dar nu un singur mesaj. Ideea de mesaj unic se potrivește criticii literare cum am învățat-o noi în școală: asta înseamnă textul, asta a vrut autorul să zică, asta e ideea. Mă tem că eu mă aliniez lui Roland Barthes, de ideea căruia m-am îndrăgostit în clipa în care am aflat de ea: „L’auteur est mort”. Adică nu contează ce-a vrut autorul, nu există o singură viziune corectă. Avem un text, care este cum este indiferent cum a ajuns astfel. „Să-i dai unui text un Autor înseamnă să-i impui acestui text o limită, să-i conferi un semnificat ultim, să închizi scriitura.” (Traducerea nu e a mea, e luată de aici: http://agonia.ro/index.php/essay/164976/Moartea_Autorului ) Mesajele secundare nu sunt doar pe ici, pe colo, adiacente la mesajul principal – ci chiar sunt cam tot timpul multiple viziuni, multiple interpretări. Dacă avem în față un text cu adevărat bun, de obicei găsim în el o realitate, dar ce înseamnă ea pentru noi, ce înțelegem din ea ține de noi, nu de autor.
Dacă treaba cu egregorul stă cum spui tu, atunci e ok. Eu țin minte că a fost o discuție pe tema asta și până la urmă egregorul era opera, cu spectatorii, cu toată lumea ei, cu totul. Și faza asta era pe acolo pe unde se integra opera de artă la nivel planetar, nu la început când se strângea grupul și erau chestiile cu băutul apei, intenția și pozele celor care nu erau prezenți pe acolo.
Nu știu de ce nu s-a vorbit de simboluri. Părerea mea e că s-or fi gândit că nu sunt destul de universale (crucea e un simbol clar al creștinismului la noi, la japonezi își pierde puterea; luna plină e legată de vârcolaci și chestii rele la noi, la japonezi devine un simbol al toamnei, când se spune că e cea mai frumoasă lună plină). Sau poate au vrut să se disocieze de simbolism?… Nu știu.
Buna….Da ai dreptate cu starea de minunare, asa ar “trebui” sa fie sa o ai tot timpul, dar meditatia respectiva este o constientizare pentru cine are nevoie de ea. Sa nu-mi spui ca nu sunt si oameni care au nevoie de asta. Eu am tot timpul discutii cu cei din jurul meu apropo de consacrare. Nu e de ajuns sa o faci la inceput iar apoi sa uiti cu desavarsire de ea (asa cum fac destul de multi) ci ar trebui sa ramanem in acea stare pana la sfarsitul actiunii respective.
Cand e vorba de mesaj, lucrurile se complica putin. Eu vad ca in operele geniale (caci despre astea vorbim) exista intr-adevar mai multe mesaje de sine statatoare si nu adiacente, dar unul este mai puternic decat celelalte. Ca acel mesaj principal si plus cele secundare sunt interpretate de fiecare cum simte, aici ai dreptate. Ca nu stim exact ce a fost in mintea autorului, daca acesta este mort si asta e adevarat. Dar am putea sa-i intrebam pe cei care inca sunt in viata si sunt in categoria geniali, asa poate s-ar mai lamuri lucrurile.
La faza cu egregorul sunt sigura ca ai inteles gresit. In egregor nu intra spectatorii ci doar cei care te ajuta direct sau indirect la realizarea operei de arta. Eu mai am doi oameni in trupa care au initierea si noi asa am facut si ei stiau la fel. Faza cu integrarea planetara este la mesaj, mesajul se integreaza asa si se pregateste impactul operei asupra spectatorilor, egregorul e mai devreme, pe la mijloc.
Apropo am primit mail ca se tine iara tabara de anul nou, la Brasov si cica sunt trei module. Dincolo de cat de utila sau nu este aceasta initiere (pentru ca daca nu le ai, nu esti pregatit si nu ai talent in directia artei respective, tot degeaba iei initieri peste initieri) mie mi-a placut atmosfera din tabara care a fost total diferita fata de taberele obisnuite cu care ne-am obisnuit an de an.
„Ca nu stim exact ce a fost in mintea autorului, daca acesta este mort si asta e adevarat. Dar am putea sa-i intrebam pe cei care inca sunt in viata si sunt in categoria geniali, asa poate s-ar mai lamuri lucrurile.”
Autorul e mort din clipa în care opera există în fața publicului. Nu mai contează ce a intenționat – ceea ce este, este. Mai demult, când lucram ca scenaristă, am prins o conversație între șeful de la studio și tipul care făcea montajul la emisiune. Uite cam așa a fost:
Șeful: Ce se întâmplă aici?
Tipul de la montaj: Păi, Ana e supărată pe soțul ei că nu i-a dat banii ăia și…
Șeful: Auzi? Ce-i asta? Montaj cu explicații? Te duci tu personal la fiecare om acasă să-i spui despre ce-i vorba, te pomenești. Ia treci înapoi la treabă și fă-o cum trebuie!
După ce ai terminat, aia e. Poți cel mult să ai altă variantă. Dar părerea autorului în ce-i privește opera nu e cu nimic mai avizată decât a altcuiva. Textul, în fond, indiferent dacă e literatură sau e un film sau e muzică, nu îi crește autorului din șold pentru tot restul eternității, ci la un moment dat se rupe de el – și atunci textul e una, autorul e alta. Poți vedea diverse chestii ale autorului cum au influențat textul, poți vedea cum textul a influențat autorul, dar gata cu legătura aia. În fond autorul poate face cum am făcut și eu: se uită ce au spus criticii și pe urmă zice că da, aia era ideea, deși nici prin cap nu se gândise la așa ceva înainte. Autorul poate să bage chestii de care nu e conștient – poate să-și impună contextul cultural din care face parte, poate să fie influențat de anumite idei care sunt pe undeva prin capul lui și la care a zis că nu se gândește acum. Poate să-ți spună ce a făcut, asta da, poți să-l întrebi ce a folosit și cum. Dar ideile pe care le desprinzi?… Sunt alte tale, ca spectator/cititor al acelei opere și autorul poate să-ți spună cel mult care au fost ale lui.